Pică transferul lui Gabionetta? Italienii anunță că CFR a renunțat la brazilian

Redactor:
Daniel Lup
Pică transferul lui Gabionetta? Italienii anunță că CFR a renunțat la brazilian
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Italienii de la Tuttomercatoweb.com anunță că trecerea lui Denilson Martinho Gabionetta are șanse tot mai mici să se realizeze. Sursa citată susține că directorul sportiv al clujenilor, Razvan Zamfir, i-a anunțat pe cei de la Parma că ardelenii nu mai sunt interesați de jucător, iar acesta va rămâne în Italia.

Cel mai probabil, ardelenii au aflat de problemele cu indisciplina avute de atacant, zvonurile fiind susținute și de afirmațiile lui Paul Codrea, care a precizat că vârful e foarte talentat, dar are și mari probleme în afara terenului.

„Îl cunosc, e un jucător foarte talentat, dar foarte indisciplinat. A făcut numai probleme pe unde a fost, dar e foarte, foarte talentat! Acum, orice club îl cumpără, trebuie să știe la ce să se aștepte. Obișnuia să nu se întoarcă la timp la reunirea lotului, dispărea câte o săptămână-două sau chiar o lună. E un fel de Rui Duarte, ba chiar mai rău”, declara Codrea, aseară, la Look TV.



*Aflat în ultimul an de contract, Kapetanos pleacă din Gruia, salariul său fiind considerat prea mare

CFR se schimbă din temelii pentru sezonul viitor. După ce 18 jucători din lotul de anul trecut au fost cedați definitiv sau împrumutați, tripla campioană a României se pregătește să se despartă de alți doi fotbaliști importanți,  Piccolo și Kapetanos. Grecul e dorit de mai mult timp de Mainz, acolo unde are șanse mari să ajungă până săptămâna viitoare. CFR a cerut inițial 1.000.000 de euro pentru a-l ceda pe atacant, dar, între timp, Paszkany a lăsat din preț până la 800.000 de euro.

Ardelenii sunt de acord să se despartă de grec, mai ales că atacantul intră în ultimul an de contract, are unul dintre cele mai mari salarii din lot (240.000 de euro) și nu este văzut ca o soluție de bază pentru ofensivă, acolo unde Tade și Costea par primele variante ale lui Rednic.

Au adus trei jucători de la Parma
Mai mult, CFR și-a betonat ieri linia ofensivă, reușind să-l împrumute de la Parma pe brazilianul Denilson Martinho Gabionetta (27 de ani, foto mic), un atacant pe care gruparea emiliană tocmai l-a achiziționat din Serie B, de la Crotone. Gabbionetta (178 cm) a jucat anul trecut 37 de partide pentru Crotone, locul 12 în Serie B, și a înscris 12 goluri. Comparativ, Federico Piovaccari, atacantul împrumutat de Steaua, a strâns sezonul trecut 27 de meciuri pentru Novara și Grosseto și a punctat de șapte ori.

Gabionetta este jucător de picior stâng, iar postul său principal este atacant de banda stângă, însă poate juca și ca al doilea atacant sau în flancul drept. În Italia, el a mai jucat la Varese, Pisa, Torino și Albinoleffe.
Sud-americanul este al treilea jucător de la Parma care ajunge la CFR, după Djokovic și Obiora.

CFR cluj – FC Viktoria Plezen 1-4

A marcat pentru CFR: Costea (44)
CFR: Felgueiras – Lionn, Cadu, Rada, Camora – Hora, Obiora, Djokovic, Nicoară – Kapetanos, Maah.
Antrenor: Mircea Rednic.
Au mai jucat: Stăncioiu – Velayos, Piccolo, Rada, Edimar, Deac, Pedro, Sepsi, Hora, Costea, Batin, Negruț

18 goluri a marcat Kapetanos în 50 de partide jucate pentru clujeni
12 goluri a înscris Gabionetta pentru Crotone sezonul trecut, în 37 de meciuri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Transformarea uimitoare a lui Toto Dumitrescu! Cum arată acum fiul lui Ilie Dumitrescu, ce are altă carieră faţă de tatăl lui
Transformarea uimitoare a lui Toto Dumitrescu! Cum arată acum fiul lui Ilie Dumitrescu, ce are altă carieră faţă de tatăl…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×